Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Botoşani au organizat, în data de 25 iunie a.c., o misiune de preluare de la Penitenciarul Botoşani a cinci bărbaţi de origine ucaineană.
Persoanele, cu vârste cuprinse între 20 şi 28 de ani, au fost puse în libertate de către Penitenciarul Botoşani, iar în urma verificărilor s-a constatat faptul că patru dintre aceştia au intrat ilegal pe teritoriul României și unul are dreptul de ședere expirat.
Ca urmare a celor constatate, poliţiştii Biroului pentru Imigrări au emis pe numele străinilor decizii de returnare, patru fiind îndepărtaţi sub escortă până la punctul de frontieră Siret, iar cel de-al cincilea a părăsit ţara voluntar.
Totodată, la ieşirea din ţară pe numele lor a fost instituit consemnul de nepermitere a intrării pentru perioade cuprinse între trei luni şi cinci ani.
Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „General de Brigadă Tudor Luchian” Botoșani.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.