Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În perioada 12 – 15 august a.c., 130 de poliţişti s-au aflat la datorie, zilnic, astfel încât botoşănenii să se bucure în linişte şi siguranţă de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
În total, în cele patru zilei, au acţionat peste 500 de poliţişti, de la ordine publică şi rutieră, precum și de la structurile de acţiuni speciale, investigarea criminalităţii economice sau investigaţii criminale.
Poliţiştii au participat, în sistem integrat, la 27 de misiuni de ordine publică, iar prin structurile de profil, au intervenit la 91 de evenimente, dintre care 63 sesizate prin sistemul unic pentru urgenţe 112. Au fost constatate 24 de infracţiuni, dintre care 9 la regimul rutier, 6 de natură economică şi 9 de natură judiciară/alt gen.
De asemenea, în urma acţiunilor de profil, desfăşurate în această perioadă, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au constatat 81 de abateri de natură contravenţională, sancţiunile aplicate însumând 134.525 de lei; ca sancţiuni complementare, au fost confiscate bunuri în valoare totală de 5.079 lei.
Pentru acte de tulburare a ordinii şi liniştii publice, poliţiştii au aplicat 96 de sancţiuni, însumând 25.550 lei.
Pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, poliţiştii rutieri au acţionat atât în localităţi, cât şi pe pe 8 tronsoane de drumuri naţionale, utilizând în medie, zilnic, 10 aparate radar.
În urma acţiunilor din trafic, poliţiştii au constatat 9 infracţiuni şi 349 de abateri contravenţionale.
Amenzile aplicate însumează 116.425 lei, cele mai multe sancţiuni (221) privind încălcarea regimului legal de viteză.
În total, poliţiştii rutieri au dispus suspendarea dreptului de a conduce şi implicit reţinerea permiselor de conducere pentru 20 de persoane.
Precizăm că în perioada 12 – 15 august a.c, nu s-au produs accidente rutiere grave, cu pierderi de vieţi omeneşti sau rănirea gravă a unor persoane.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.