Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
La data de 03.09.2016, în jurul orei 23.10, Ț. S. de 29 de ani, din municipiul Botoșani, posesor permis de conducere eliberat de autorităţile din Marea Britanie, în timp ce conducea pe DE 58, un autoturism înmatriculat în Italia, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care vehiculul a intrat în derapaj, pătrunzând pe acostament.
Tânărul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Întrucât, ulterior depistării, conducătorul auto se manifesta violent, acesta a fost imobilizat şi transportat la secția de specialitate a Spitalului Judeţean Botoșani.
La data de 02.09.2016, în jurul orei 23.15, O. L. de 30 de ani, din comuna Hilișeu-Horia, judeţul Botoşani, în timp ce conducea pe DC 79, pe raza localității Pădureni, un autoturism înmatriculat în Italia, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, vehiculul derapând în şanţul de la marginea drumului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,83 mg/l în alcool pur în aerul expirat.
În cauze au fost întocmite acte procedurale sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Celor doi conducători auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.