Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

condamnat

Gestul necugetat l-ar putea arunca după gratii ani de zile pe un bărbat din Dimăcheni, care în urmă cu câteva luni şi-a ucis prietenul la beţie. La începutul lunii iunie, Valentin I. şi-a întâlnit amicul, Florin Z., care se întorcea de la o înmormântare.

Împreună au mers într-un bar unde au consumat băuturi alcoolice, iar din vorbă au început să se certe de la o glumă proastă, făcută de Florin Z. S-au certat, s-au împăcat, ba au urcat amândoi într-un faeton cu gândul să-şi aducă vitele de la imaş, asta deşi sătenii din bar îl avertizaseră pe Florin Z. să-şi vadă de drum şi să nu-şi mai însoţească amicul agresiv.

Pe drum, însă, s-au luat iar la ceartă, iar când au ajuns în faţa casei lui Valentin I., acesta a coborât din faeton, a mers în curte de unde s-a întors cu un cuţit şi cu un topor cu care şi-a atacat prietenul. Lovit repetat şi înjunghiat, Florin Z. a murit în scurt timp, Valentin I. abandonându-i trupul fără viaţă. Moartea lui Florin Z. a pus în mişcare toate rotiţele sistemului judiciar, Valentin I. fiind arestat preventiv şi trimis în judecată pentru omor, în stare de arest preventiv.

Acum, instanţa l-a condamnat la 11 ani de închisoare şi cinci ani interzicerea drepturilor civile. De asemenea, bărbatul este obligat să să plătească 9.000 de lei reprezentând cheltuieli de înmormântare rudelor celui ucis şi suma de 50.000 lei reprezentând daune morale la care se adaugă câte 230 lei lunar fiecăruia dintre cei trei copii ai victimei, o fată şi doi băieţi, până când aceştia vor împlini vârsta majoratului. Decizia nu este definitivă, fiind atacată cu apel. Sursa: stiri.botosani.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

condamnat
DorohoiNews.ro, 29-10-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Unde mergi?
- O conduc pe soția mea la gară.
- Și de ce ești supărat?
- Dacă mă vede vesel, nu mai pleacă!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Profunde condoleanțe și compasiune familiei îndoliate!

Profunde condoleanțe și compasiune familiei îndoliate!
Colectivul Societăților Comerciale Agrospicul, Spicul și Palazzo este cutremurat de vestea trecerii ...

Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar

Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar
Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar pe o perioadă nedeterminată. ...

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: 0765214892

Vând casă în Dorohoi - FOTO

Vând casă în Dorohoi - FOTO
Vând casă în Dorohoi, Satu Nou, strada Nucilor nr.4. Casa este racordată la utilități, ...

Caut bonă pentru un băiețel

Caut bonă pentru un băiețel
Caut doamna cu experiență să aibă grijă de un băiat de 21 de luni o dată pe săptămână ...

Caut chirie apartament sau casă

Caut chirie apartament sau casă
Caut chirie apartament sau casă semi mobilat sau mobilat pot oferi 700 sau 800 de lei ma puteți suna ...

Vând teren, strada Cașin, 3000 mp

Vând teren, strada Cașin, 3000 mp
Vand teren 3000 mp, strada Casin. Terenul este extravilan, si dispune de toate utilitățile in apropiere. ...

SC din Dorohoi angajează gestionar

SC din Dorohoi angajează gestionar
Societate comercială cu sediul în Dorohoi angajează gestionar. Relații la telefon: 0745182610

Colectivul CN „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă a prof. Apostol Dumitru

Colectivul CN „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă a prof. Apostol Dumitru
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă ...

Vând teren intravilan

Vând teren intravilan
Vand teren intravilan, situat pe Str.Viilor.Zona dispune de toate utilitatile necesare, cum ar fi electricitate, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro