Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţiştii rutieri au depistat în trafic duminică 3 septembrie, în jurul orei 07.40, un bărbat de 45 de ani din localitatea Pădureni, în timp ce conducea un autoturism pe strada Petru Rareş din municipiul Botoşani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,51mg/l alcool pur în aerul expirat.
La aceeaşi dată, în jurul orei 22.30, B.F. de 40 de ani, din satul Prisăcani, oraşul Flămânzi, în timp ce conducea un autoturism pe drumul judeţean D.J. 282 B de pe raza oraşului Flămânzi, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat într-un şanţ.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 1.40 mg/l alcool pur in aerul expirat; ulterior, a fost condus la Spitalul Județean Botoșani pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În ambele cauze au fost întocmite dosare penale aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanţe.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.