Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni au depistat, în zona de responsabilitate, trei minori, cetăţeni R. Moldova, care au trecut înot Prutul în România cu intenţia de a ajunge în municipiul Bucureşti.
În data de 05 septembrie a.c., în jurul orei 09.30, în baza unei informaţii de la o persoană de sprijin, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni au depistat la malul râului Prut, pe direcţia localităţii de frontieră Bumbăta, județul Vaslui, trei tineri care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
Deoarece cele trei persoane de sex masculin nu aveau documente de identitate asupra lor, acestea au fost duse la sediul instituției pentru cercetări.
În urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din R. Moldova, minori, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani.
Persoanele în cauză au trecut râul Prut înot, pe direcţia localităţii Leova, Republica Moldova, cu intenţia de a ajunge la Bucureşti.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
În baza Acordului de Readmisie încheiat între România şi Republica Moldova, cei trei minori au fost predaţi autorităţilor de frontieră ale statului vecin pentru continuarea cercetărilor.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.