Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În noaptea de 04/05.11.2017, peste 40 de poliţişti au acţionat pentru prevenirea faptelor cu violenţă şi impunerea normelor rutiere, pe raza localităţii Havârna.
Polițiștii au legitimat 140 de persoane şi au controlat un agent economic. În urma activităţilor, au fost constatate şi aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de peste 50.000 de lei. Au fost confiscate bunuri alimentare şi nealimentare, fără documente legale de provenienţă, în valoare de peste 400 de lei, precum şi suma de aproximativ 3.000 de lei. La acţiune au participat şi jandarmii botoşăneni.
Exemplu:
Duminica 5 noiembrie, în jurul orei 01.30, a fost depistat în trafic un tânăr de 25 de ani din localitatea Tătărăşeni, în timp ce conducea un autoturism pe un drum comunal de pe raza localităţii Havârna.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 0.68 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la Spitalul Municipal Dorohoi pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.