Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În timp ce conducea un autoturism pe drumul judeţean D.J. 282, sâmbătă 25 noiembrie, în jurul orei 11.30, B.P. de 44 de ani, din comuna Hlipiceni, s-a angajat în depăşirea unor vehicule staţionate pe partea dreaptă a părţii carosabile, împrejurare în care pătrunde pe contrasens şi intră în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 41 de ani, din comuna Răuseni, judeţul Botoşani.
În urma producerii evenimentului, un minor de 13 ani, pasager în autoturismul impactat a fost transportat la Spitalul Judeţean Botoşani, în vederea acordării îngrijilor medicale.
Din cercetările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că B.P. nu deţine permis de conducere şi a sustras autoturismul condus din faţa locuinţei proprietarului, profitând de faptul că vehiculul avea cheia în contact.
Conducătorii auto au fost testaţi alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul lui B.P. şi negativă în cazul celuilalt conducător auto.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi vătămare corporală din culpă.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.