Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţiştii Biroului Rutier Botoşani au fost sesizaţi luni 5 martie, prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe Calea Naţională s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, în care au fost implicate trei autovehicule.
La faţa locului au fost identificaţi doar doi conducători auto, cel de-al treilea părăsind locul producerii accidentului până la sosirea echipajului de poliţie. Ulterior, după aproximativ 30 de minute, acesta, un bărbat de 38 de ani, s-a prezentat la sediul Biroului Rutier, pentru a da declaraţii cu privire la cele întâmplate. Cei trei conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 38 de ani, respective negative pentru ceilalţi doi conducători auto.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.