Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Pe parcursul zilei de ieri, 30 de poliţişti rutieri au acţionat, pe raza întregului judeţ, pentru combaterea abaterilor săvârşite de către pietoni şi prevenirea evenimentelor rutiere.
Acţiunea s-a desfăşurat atât în mediul urban, pntru combaterea nerespectării normelor rutiere privind traversarea drumului public, cât şi în mediul rural pentru sancţionarea prezenţei/deplasării neregulamentare a pietonilor pe drumurile publice.
Astfel, ieri, poliţiştii au aplicat 48 de sancţiuni contravenţionale, din care 28 pietonilor, pentru traversarea prin loc nepermis a drumului public sau deplasare neregulamentară pe partea carosabilă.
Pentru abaterile săvârşite de pietoni, în 18 cazuri, poliţiştii au aplicat amendă contravenţională, iar în celelalte 10, a fost aplicată sancţiunea avertismentului.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.