Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţiştii Secţiei Rurale nr. 1 au depistat, miercuri 1 august, în flagrant, doi bărbaţi de 37, respectiv 23 de ani, ambii din comuna Gorbăneşti, care au sustras fără drept dintr-o acumulare piscicolă cantitatea de 114 kg de peşte.
Totodată, asupra celor doi a fost găsit şi un crâsnic pe care aceştia l-au folosit pentru a sustrage peştele.
Pe numele celor doi a fost întocmit un dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi producerea, importul comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.