Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale au efectuat sâmbătă 25 august, o acţiune pe raza de competenţă în zona localurilor de alimentaţie publică, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, precum şi pentru creşterea vizibilităţii organelor de ordine.
Cu ocazia controalelor efectuate au fost legitimate 62 de persoane şi verificate 8 societăţi comerciale.
Astfel de activităţi vor continua şi în perioada următoare, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.