Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţiştii Secţiei Rurale nr. 5, duminică 2 septembrie, au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe raza localităţii Vârfu Câmpului, la intersecţia drumurilor naţionale DN 29 A cu DN 29 C se găseşte un autoturism avariat şi abandonat, care blochează traficul.
Echipajul de poliţie ajuns la faţa locului a identificat autoturismul în cauză, acesta având aplicat un număr de înmatriculare provizoriu emis de judeţul Suceava.
Cu ocazia verificărilor s-a constatat faptul că numărul de înmatriculare respectiv este expirat din luna aprilie 2017.
Autoturismul a fost ridicat de poliţişti în vederea continuării cercetărilor, conform prevederilor Codului de Procedură Penală.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, în vederea identificării conducătorului auto şi tragerea la răspundere penală.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.