Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţiştii Secţiei Rurale nr. 3 Hlipiceni aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza comunei Albeşti, au observat un autoturism care se deplasa cu viteză pe contrasens, după care a părăsit partea carosabilă.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că tânărul conducător auto, în vârstă de 19 ani, are dreptul de a conduce suspendat, motiv pentru care acestuia i s-a întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
Lucrătorii din cadrul Biroul Rutier Botoșani au depistat, duminică 14 octombrie, un autoturism impactat într-un stâlp al cărui conducător auto în vârstă de 17 ani, nu deţinea un permis de conducere corespunzător pentru categoria de vehicul pe care l-a condus.
În cursul aceleaşi zile, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 6 Pomîrla au identificat un bărbat în vârstă de 37 ani din comuna Hilișeu-Horia, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. Pentru fiecare faptă constatată, poliţiştii au întocmit un dosar penal, în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infractiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.