Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au dispus sâmbătă, 20 octombrie 2018, reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a doi tineri din municipiul Botoşani, în vârstă de 22, respectiv 25 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
În fapt, în noaptea de 19.10.2018, cei doi au pătruns în incinta a două module stradale, prin forțarea ușii de acces, de unde au sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu de cca. 11.400 lei.
Astfel, în urma activităţilor informativ-operative desfăşurate, poliţiştii i-au depistat pe cei doi tineri, după reţinere aceştia fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Botoșani.
Ulterior, Judecătoria Botoșani a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile faţă de cei doi inculpaţi, începând cu data de 21.10.2018.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.