Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În seara de 27.04.2011, în jurul orei 22.40, la Spitalul de Pediatrie Botoşani a fost prezentat pentru acordarea de îngrijiri medicale, de către fratele său mai mare, un minor de 4 ani, din municipiul Botoşani.
Întrucât existau suspiciuni că minorul a fost victima unui accident rutier, poliţiştii au efectuat verificări cu privire la împrejurările în care a fost rănit copilul, constatându-se următoarele:
În seara de 27.04.2011, în jurul orei 20.10, minorul F. A.de 4 ani, în timp ce se juca împreună cu alţi copii într-o parcare situată pe Aleea Dimitrie Brândză din municipiul Botoşani, a fost acroşat de autoturismul Volkswagen condus de S. Marius de 32 ani, care efectua manevra de mers înapoi pentru a parca autoturismul.
Conducătorul auto a declarat că a contactat-o şi a discutat cu mama minorului, C. Irina, cu privire la anunţarea ambulanţei şi organelor de politie, iar aceasta i-a relatat faptul că fiul său nu are nimic, fiind doar speriat din cauza celor întamplate.
Ulterior, S. Marius s-a deplasat la domiciliul său, fără a anunţa evenimentul.
După identificarea conducătorului auto, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ; a fost condus la Spitalul Judeţean Botoşani unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. (DorohoiNews.ro)
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.