Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, echipa comună de control a descoperit 9.140 de ţigarete de provenienţă R. Moldova şi Duty Free, pe care doi cetăţeni cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, au încercat să le introducă ilegal din ţară.
În data de 19 decembrie a.c., în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pe sensul de intrare în ţară, A.T., în vârstă de 67 de ani, cu cetăţenie română si R. Moldova.
În baza profilului de risc, echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a efectuat controlul bagajelor, în interiorul cărora a fost descoperită cantitatea de 2.140 de ţigarete (107 pachete), de provenienţă Duty Free şi R. Moldova.
În această dimineaţă, în jurul orei 09.00, în acelaşi punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pe sensul de intrare în ţară, G.V., în vârstă de 30 de ani, cu cetăţenie română şi R. Moldova, la volanul unui auto marca Mercedes, cu destinaţia declarată Italia.
În baza profilului de risc, echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a efectuat controlul autoturismului, iar sub bancheta din faţă şi în buzunarele portierelor a fost descoperită cantitatea de 7.000 de ţigarete (350 pachete), de provenienţă Duty Free şi R. Moldova.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării țigaretelor, în valoare totală de 2.100 lei, și sancţionarea contravenţională a persoanelor cu amendă în valoare totală de 11.000 lei.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.