Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În noaptea de 29/30.12.2018, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale nr. 5 Mihăileni au organizat pe raza localităţii Vârfu Câmpului o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor comise cu violenţă şi menţinerea ordinii şi liniştii publice.
Cu ocazia activităţilor specifice efectuate, au fost legitimate 45 de persoane şi controlate 26 de vehicule.
Ca urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.000 de lei.
Totodată, asupra a doi tineri din comuna Hilişeu Horia, ambii în vârstă de 24 de ani, au fost identificate mai multe obiecte interzise la deţinere (spray cu substanţă iritant-lacrimigenă, obiecte contondente).
Pe numele lor a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.