Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, în colaborare cu poliţiştii de frontieră au organizat, joi 31 ianuarie, în zona oraşului Săveni mai multe filtre, în vederea depistării şi identificării persoanelor care transportă ilegal ţigarete de contrabandă.
În acest context, poliţiştii au efectuat semnal regulamentar de oprire faţă de un vehicul care circula pe raza oraşului Săveni, al cărui conducător auto a ignorat însă semnalele echipajului, continuându-şi deplasarea.
Echipajul de poliţie a pornit în urmărirea acestuia, vehiculul fiind găsit abandonat pe un teren viran împrejunuit, la distanţa de aproximativ 4 km de oraşul Săveni.
În imediata apropiere a autoturismului, într-o zonă de vegetaţie, au fost identificate 8.500 de pachete de ţigarete de diferite mărci, de provenienţă duty free.
Atât autoturismul cât şi ţigaretele au fost ridicate de poliţişti, conform prevederilor Codului de Procedură Penală, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia şi se efectuează activităţi investigative specifice în vederea identificării persoanei care a condus autoturismul respectiv, pentru tragerea acesteia la răspundere penală.
Valoarea totală a bunurilor confiscate este de aproximativ 104.000 lei.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.