Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţiştii rutieri, în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier au organizat astăzi, 28 mai 2019, o acţiune pe raza comunei Mihai Eminescu, prin care s-a verificat respectarea normelor legale de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane.
Poliţiştii au controlat 8 microbuze pentru transportul persoanelor, în două situaţii fiind identificate nereguli privind legalitatea acestuia.
Cei doi conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă totală în cuantum de 6.000 de lei.
Pentru alte abateri de la normele rutiere prevăzute în OUG 195/2002, poliţiştii au aplicat 6 sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.600 de lei şi au reţinut un permis de conducere.
Astfel de acţiuni vor avea loc şi în perioada următoare.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.