Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În această dimineață, în jurul orei 02:00, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier, afându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Bucovina din municipiul Botoşani, au observat în trafic un autoturism care se deplasa dinspre localitatea Curteşti, având luminile de întâlnire oprite.
Echipajul de poliţie a efectuat semnal regulamentar de oprire, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea. Acesta a fost urmărit pe o distanţă de un kilometru şi ulterior blocat în trafic pe strada Bucovina.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit identitatea conducătorului auto în persoana unui tânăr de 20 de ani, din localitatea Curteşti, precum şi faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest valoarea indicată fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.