Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Contrabandisti

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat doi cetăţeni români care transportau peste frontiera de stat aproximativ 2.480 pachete de ţigări de contrabandă, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din România.

Ţigările, în valoare de aproximativ 22.000 lei, au fost reţinute în vederea confiscării, iar persoanele în cauză sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
În baza unor date şi informaţii deţinute la nivelul Sectorului P.F. Româneşti cu privire la desfăşurarea unor activităţi de contrabandă, poliţiştii de frontieră au luat măsuri specifice pentru intensificarea supravegherii frontierei de stat.

Astfel, în seara zilei de 25 mai 2011, în jurul orelor 20.00, pe timpul executării unei misiuni specifice, poliţiştii de frontieră au observat, cu ajutorul aparaturii de termoviziune, în apropierea graniţei cu Moldova, pe teritoriul României, două persoane care transportau cu un atelaj hipo două colete voluminoase.
S-a trecut la interceptarea atelajului, iar după efectuarea somaţiilor legale prin voce, s-a reuşit reţinerea unei persoane, cea de-a doua persoană reuşind să se ascundă pe insula aflată pe râul Prut. La scurt timp, în urma supravegherii zonei, poliţiştii de frontieră au reţinut şi cel de-al doilea bărbat. Procedându-se la o primă verificare a atelajului hipo şi a bunurilor transportate de acesta s-a constatat că în cele două colete se aflau 2.480 pachete cu ţigări.

În urma cercetărilor s-a constatat că cei doi cetăţeni, Petru B. şi Nicolae B., ambii în vârstă de 22 de ani, din comuna Ştefăneşti, judeţul Botoşani, au trecut cu ajutorul unui fir de pescuit, peste râul Prut, cele două colete cu ţigări în data de 25 mai 2011, după care au încărcat ţigările în atelaj, imediat acesta fiind interceptat de către echipajele Poliţiei de Frontieră.
Cele două colete conţineau 2.480 pachete ţigări, marca “Plugarul”, cu timbru R. Moldova, în valoare de aproximativ 22.000 lei, care au fost reţinute în vederea confiscării. Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către poliţiştii de frontieră.

Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală, acte ce urmează să fie înaintate Parchetului în vederea soluţionării. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ContrabandistiContrabandisti (2)Contrabandisti (3)Contrabandisti (4)Contrabandisti (5)
DorohoiNews.ro, 26-05-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de colegii nostri, as. Macovei ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Vând grădină 1176 m.p.

Vând grădină 1176 m.p.
utilitati:temelie casa,garaj 6-6m.p. foisor 2-3m .acoperit,apa curenta,instalat electricitate,posibilitate ...

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi
Vând casă cu teren intravilan. Casa este compusă din : DEMISOL alcătuit din : garaj, cameră ...

Vând apartament cu 2 camere pe Bulevardul Victoriei

Vând apartament cu 2 camere pe Bulevardul Victoriei
Apartament 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona Bulevardul ...

Închiriez apartament în Dorohoi

Închiriez apartament în Dorohoi
Inchiriez apartament cu 3 camere in zona plevnei cu toate utilitatile mobilat la partier. Pentru relatii ...

Vând apartament cu 2 camere în Plevna, Dorohoi

Vând apartament cu 2 camere în Plevna, Dorohoi
Vând apartament 2 camere decomandate, suprafață 54mp, cărămidă, Et 2, GFP, ac, loc parcare ...

Ofer o cameră pentru închiriere

Ofer o cameră pentru închiriere
Ofer o cameră pentru închiriere, pentru o persoană singură. Relații la: 0756390674

Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu

Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu
Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu. Relatii la telefon 0745043906. Rog seriozitate.

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro