Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean moldovean, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților din R. Moldova, despre care există suspiciuni că ar fi fals.
În data de 02 octombrie a.c., în jurul orei 10.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autoturism marca Audi, cetățeanul moldovean B.M., în vârstă de 31 de ani. Bărbatul a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților din R. Moldova, care nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unuia autentic, existând suspiciuni că ar fi fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că permisul de conducere i-a fost suspendat de către autorităţile din Cehia pentru depăşirea vitezei legale şi a procurat documentul prezentat la control în schimbul sumei de 100 de euro, fără a avea cunoştinţă că ar fi fals.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals, uz de fals și de fals privind identitatea.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.