Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În perioada 14-20 octombrie a.c, poliţiştii botoşăneni au desfăşurat acţiunea TRUCK & BUS, pentru verificarea activităților de transport public de persoane și mărfuri, aceasta fiind coordonată la nivel naţional de Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Acţiunea a vizat reducerea accidentelor rutiere având drept cauză nerespectarea normelor legale de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane şi celui de marfă.
În cele 7 zile, poliţiştii au avut în vedere respectarea de către şoferii profesionişti a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranţă sau a dispozitivelor de retenţie, funcţionarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.
Poliţiştii au acţionat pe principalele drumuri naţionale şi judeţene, cu ocazia activităţilor desfăşurate fiind controlate 217 autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 104 sancţiuni contravenţionale.
Activităţile de control s-au desfăşurat simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene, conform Planului de Operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.