Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani, marți 22 octombrie, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe strada Împărat Traian, au observat un autoturism care se deplasa fără a avea montate plăcuţele cu numerele de înmatriculare, procedând la efectuarea semnalului de oprire.
Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat semnalelor poliţiştilor, continuându-şi deplasarea, a fost urmărit în trafic până pe strada Bucovina, unde a fost interceptat de către aceştia. Acesta a fost identificat în persoana unui tânăr de 34 de ani, din localitatea Ungureni iar în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că acesta deţine o dovadă înlocuitoare a certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare, fără drept de circulaţie.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui autoturism neînmatriculat. Totodată, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 580 de lei, conform O.U.G. 195/2002.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.