Poliţiştii Serviciului Rutier aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, sâmbătă 30 noiembrie, au depistat un bărbat de 29 de ani din comuna Corni, în timp ce conducea un autoturism. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea alcoolscopică, valoarea rezultată fiind de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
Duminică 1 decembrie, poliţiştii oraşului Ştefăneşti aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe drumul naţional DN 24 C, au oprit pentru control un vehicul condus de un bărbat de 52 de ani, din localitatea Româneşti. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea alcoolscopică, valoarea rezultată fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta refuzând deplasarea la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la recoltarea probelor biologice.
La aceeaşi dată, poliţiştii Biroului de Ordine Publică Botoşani, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Săvenilor, au oprit pentru control un vehicul condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Curteşti. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
COMENTARII VIZITATORI
Fii primul care comenteaza!
Publicitate
BANCUL ZILEI !
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!