Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În perioada 10 – 16 februarie 2020, poliţiştii botoşăneni au desfăşurat acţiunea TRUCK & BUS, pentru verificarea activităților de transport public de persoane și mărfuri, aceasta fiind coordonată la nivel naţional de Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Cu ocazia acţiunii au fost controlate 202 microbuze/autobuze şi 209 autocamioane, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 32 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor privind transportul de persoane şi 63 pentru nerespectarea prevederilor privind transportul de mărfuri. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate depăşeşte suma de 55.000 de lei.
Activităţile de control s-au desfăşurat simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene, conform Planului de Operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.