Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un autoturism, deşi avea dreptul de a conduce anulat.
În data de 28 martie a.c., în jurul orei 05.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieşire din țară, conducând un autoturism marca Skoda Superb, înmatriculat în Cehia, cetățeanul din R. Moldova A.A., în vârstă de 23 de ani.
Cu ocazia efectuării controlului, bărbatul nu a putut prezenta un permis de conducere, declarând că acesta i-a fost anulat anterior în R. Moldova, în urma unui accident rutier. Poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au stabilit că bărbatul nu deţine permis de conducere, acesta fiind anulat.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.