Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
La data de 05.08.2020, în vederea continuării cercetărilor care se efectuează într-un dosar penal instrumentat de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, privind infracțiunea de ”colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, sau sunt destinate săvârșirii acesteia”, au fost puse în executare două mandate de percheziție domicilară, la două locații de pe raza județului Botoșani.
Cu ocazia perchezițiilor, la locațiile vizate a fost identificată și ridicată în vederea continuării cercetărilor și a confiscării speciale, cantitatea de 772 de pachete de țigarete, marca Ashima, de proveniență duty-free, pentru care nu deținea documente legale.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii menționate mai sus, urmând ca în funcție de rezultate să se dispună măsuri procedurale.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.