Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În perioada 14-16 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase în cooperare cu personalul Asociației Județene de Vânătoare și Pescuit Sportiv Botoșani au organizat pe raza județului o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor care aduc atingere legislației privind protecția vânatului.
În urma activităților desfășurate au fost constatate și aplicate 4 contravenții pentru nerespectarea prevederilor Legii 407/2006 privind vânăoarea și protecția fondului cinegetic, respectiv „accesul în fondurile cinegetice cu lanțuri, ogari sau metiși de ogari” în valoare de 12.500 de lei.
De asemenea, în cadrul acțiunii a fost dipusă măsura indisponibilizării unui câine din rasa ogar.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.