Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe raza localității Orășeni Vale, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit următoarea situație de fapt:
Un bărbat de 52 de ani din municipiul Botoșani, în timp ce conducea autoturismul pe drumul județean DJ 208 C, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un parapet de protecție aflat pe sensul opus de mers.
În urma impactului au rezultat doar pagube materiale. Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.