Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale-Compartimentul Urmăriri au reușit, marți 13 octombrie 2020, identificarea unui bărbat de 27 de ani din municipiul Botoșani, față de care s-a dispus schimbarea măsurii controlului judiciar în arestare preventivă, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii mai multor infracțiuni de furt comise atât pe raza municipiului Botoșani cât și pe raza municipiului Iași.
Din activitățile desfășurate de către polițiști, s-a stabilit faptul că tânărul a încălcat cu rea credință două dintre obligațiile impuse de organul judiciar prin instituirea măsurii preventive a controlului judiciar, respectiv nu a informat organul de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinței și nu s-a prezentat la sediul IPJ Botoșani, conform programului de supraveghere.
Astfel, a fost înștiințată instanța de judecată care a dipus înlocuirea controlului judiciar cu arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.