Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În urma verificărilor și activităților specifice efectuate de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, a fost identificată persoana bănuită de comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului faptei, comise in după amiază zilei de 14.10.2020, constând in aceea că in timp ce conducea un autoturism pe drumul public din localitatea Cândești, județul Botoșani ar fi surprins si accidentat mortal un bărbat de 49 ani, din aceeași localitate, care se deplasa pe lângă bicicletă, pe marginea părții carosabile.
În urma impactului, autorul faptei a părăsit locul accidentului. Este vorba despre un tânăr de 19 ani din județul Suceava, care în acest moment se afla în custodia poliției.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infractiunilor de ucidere din culpa și parasirea locului faptei fără încuviințarea organelor de poliție, urmând ca în funcție de rezultatul acestora să fie luate măsuri.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că tânărul și-a procurat elementele de caroseriei auto, pe care le-a ansamblat personal, aruncând părțile avariate ale caroseriei auto.
În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracținilor de ”ucidere din culpă”, „părăsirea locului accidentului” și ”repararea autovehiculului având urme de accident fără îndeplinirea condițiilor de lege”, urmând ca la finalizarea acestora, să se propună soluție procedurală.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.