Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, restaurante, dar și mijloace de transport în comun.
Astfel, pe raza întregului județ, au fost organizate 7 acțiuni punctuale, în sistem integrat, în cadrul acestora fiind controlate peste 100 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 87 de mijloace de transport în comun.
Echipele de control au aplicat 177 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 29.000 de lei, dintre care 171 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu și 6 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespctarea distanțării fizice.
Exemplu:
La data de 08 noiembrie a.c., în timpul unui control efectuat de către forțele de ordine și instituțiile statului cu atribuții de control pe raza comunei Mitoc, a fost identificat un operator economic care desfășura acte de comerț cu băuturi alcoolice în incinta localului, servind clienții în interior, unde aceștia și consumau băuturile.
În cauză a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 6.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020.
Reamintim faptul că începând cu data de astăzi, 09 noiembrie 2020, au intrat în vigoare noile măsuri instituite ca urmare a modificărilor și completărilor aduse prin HG nr.935/2020.
Principalele modificări și completări vizează:
1. Purtarea măștii de protecție în toate spațiile închise și/sau deschise, publice și/sau private.
2. Se interzice desfășiurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.
3. În toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00, cu unele excepții menționate în mod expres în actul normativ.
4. Se suspendă activitatea piețelor agroalimentare în spații închise, târgurilor bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor;
Prin excepție, se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
Va recomandam sa respectati masurile impuse de autoritati si prevederile legale aflate in vigoare.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.