Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În această după-amiază, un echipaj de jandarmerie, care executa o misiune de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului SARS CoV-2 în zona străzii Grivița din municipiul Botoșani, a fost sesizat de o femeie în legătură cu dispariția portofelului pe care îl avea în geanta de umăr.
Având în vedere că lipsa portofelului a fost observată cu puțin timp în urmă, jandarmii au procedat la verificarea zonei din apropiere, în scurt timp fiind depistate patru persoane cu vârste cuprinse între 14 și 38 de ani, care, deși nu au recunoscut că ar fi implicate în vreun fel în sustragerea portofelului, și-au amintit că au văzut un portofel așezat pe un automat de cafea.
Cei patru au fost conduși la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, unde le-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, jandarmii beneficiind și de sprijinul unor martori oculari.
Suma de bani care lipsea din portofel a fost găsită la controlul corporal în buzunarul unuia dintre făptuitori, femeia reintrând în posesia integrală a bunurilor.
Mai mult decât atât, unui bărbat din grupul respectiv, în vârstă de 21 de ani, i-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor", conform prevederilor art.352 din Codul Penal, deoarece nu a respectat măsura carantinării timp de 14 zile la domiciliu, dispusă în cazul său la eliberarea din penitenciar, în data de 4 noiembrie.
Dosarul cu actele procedurale va fi înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, în vederea competentei soluționări.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.