Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi au depistat un cetăţean sârb, care a încercat să intre ilegal în România.
În data de 03 ianuarie a.c., în jurul orei 14.15, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi - I.T.P.F. Iaşi au depistat, în cadrul unei acţiuni organizate în zona de frontieră, o persoană care a încercat să treacă frontiera de stat din Ucraina în România.
Persoana în cauză a fost reţinută şi condusă la sediul sectorului în vederea stabilirii identităţii şi continuării cercetărilor. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul este cetăţeanul sârb V.M., în vârstă de 35 de ani. Totodată, s-a mai stabilit faptul că persoana a intenţionat să părăsească Ucraina printr-un punct de trecere, însă nu a îndeplinit condiţiile legale de ieşire din ţară.
La cercetări, cetăţeanul sârb a declarat faptul că a intenţionat să ajungă în România, din dorinţa de a găsi un loc de muncă.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar persoana a fost preluată de autorităţile ucrainene, în vederea continuării cercetărilor.
Reprezentanţii celor două state vor colabora şi în viitor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.