Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Sâmbătă dimineaţă, 02 iulie 2011, în jurul orei 05.00, în zona intersecţiei dintre Bulevardul Mihai Eminescu cu strada Octav Onicescu, din municipiul Botoşani, poliţiştii au identificat un autoturism aflat pe trotuar, intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
Conducătorul auto a fost identificat în persoana lui S. FLORIN-DANIEL de 22 ani, din municipiul Botoşani, care, în timp ce conducea autoturismul pe strada Octav Onicescu, pe fondul vitezei excesive şi al consumului de alcool, a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu gardul împrejmuitor al unui imobil.
Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean Botoşani, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de acesta se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală. (Dorohoinews.ro)
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.