Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Misiunile executate de jandarmii botoșăneni la sfârșitul săptămânii trecute s-au concretizat în aplicarea a nu mai puțin de 89 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 20000 de lei.
Jandarmii au acționat atât independent, cât și în cooperare cu efective de poliție, sancțiunile vizând, în special, nerespectarea legislației privind tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și încălcarea normelor legale privind măsurile de protecție sanitară.
Cinci bărbați, care în această noapte nu și-au putut justifica prezența pe Pietonalul Transilvaniei din municipiul Botoșani, la o oră la care ar fi trebuit să aibă un motiv serios pentru a părăsi domiciliul, în niciun caz pentru a socializa și a consuma băuturi alcoolice într-un loc public, au fost amendați de jandarmi conform legislației în vigoare.
De asemenea, tot în urma unei acțiuni executate în acest week-end în municipiul Dorohoi pe linia comercializării produselor accizabile, jandarmii au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de contrabandă cu țigări și au ridicat în vederea confiscării 70 de pachete de țigarete de proveniență extracomunitară.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.