Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Botoșani, cercetează membrii unui grup infracțional organizat, ai cărui membri sunt bănuiți de deținere de droguri de risc.
La data de 24 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Botoșani și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Botoșani, au executat o acțiune de prindere în flagrant delict, în municipiul Botoșani.
În aceeași zi, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani și D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Botoșani au efectuat 8 percheziții domiciliare, în Botoșani, la persoanele bănuite de deținere de droguri de risc și constituirea unui grup infracțional organizat. În urma acestora, au fost ridicate 12 telefoane mobile, un laptop, aproximativ 40 de grame de substanțe vegetale, susceptibile de a fi cannabis, un grinder și un cântar de precizie.
Din cercetările efectuate în cauză a reieșit că, începând cu luna ianuarie 2021, o grupare infracțională din municipiul Botoșani, formată din tineri, cu vârstele cuprinse între 17 și 21 de ani, ar fi creat și dezvoltat o rețea de distribuție a drogurilor de risc, respectiv cannabis, în special către tineri, în vederea obținerii unor foloase materiale. Drogurile ar fi fost distribuite atât de la locuința acestora, cât și stradal, prin intermediul unor membri ai rețelei.
Față de 4 persoane bănuite de comiterea faptelor, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior, 3 dintre acestea fiind arestate preventiv, pentru 30 de zile, iar o persoană fiind plasată sub control judiciar. Polițiștii Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Botoșani au beneficiat de sprijinul colegilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Botoșani.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum si de prezumția de nevinovăție.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.