Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 01.35, un echipaj de jandarmi s-a deplasat în urma unui apel telefonic pe strada Calea Națională, în apropierea Stadionului municipal Botoșani, unde avusese loc un conflict între doi bărbați.
Agresorul, în vârstă de 17 ani, din motive doar de el știute, a încercat, printr-un gest nefiresc, să îl provoace pe un botoșănean care stătea liniștit pe o bancă. Rugat de partea vătămată să își vadă de drum, agresorul l-a lovit cu o sticlă de bere în zona feței, după care i-a aplicat și câteva lovituri cu pumnii, în pofida faptului că un trecător a intervenit pentru a-i despărți.
Jandarmii i-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar dosarul va fi înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, în vederea competentei soluționări.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.