Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, au fost sesizați, luni 23 august, prin apel 112 cu privire la faptul că pe Drumul Național DN 29 B, în afara localității Brăiești a avut loc un accident de circulație.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit următoarea situație de fapt:
Un bărbat de 37 de ani, din comuna Brăești, în timp ce conducea autoturismul pe DN 29 B, s-a angajat în efectuarea manevrei de depășire a unui alt autovehicul, care se deplasa pe aceeași direcție de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un motociclu care se angajase, de asemenea în depășirea aceluiași autovehicul.
În urma impactului, motociclul a fost proiectat în șanțul de pe marginea drumului, iar conducătorul acestuia, un tânăr de 18 ani, a suferit leziuni și a fost transportat la spital.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.