Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În perioada 3-5 septembrie 2021, polițiștii botoșăneni au organizat o acțiune pe raza județului Botoșani, în sistem integrat cu jandarmi și pompieri, pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură a tulbura ordinea și liniștea publică și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță în rândul cetățenilor.
Astfel, peste 130 de efective au fost angrenate în desfășurarea activităților, prilej cu care au fost legitimate peste 700 de persoane, controlate 190 de autovehicule și 57 de unități economice.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 88 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 88.000 de lei.
Dintre acestea, 51 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 61 din 1991 privind încălcarea normelor de conviețuire socială, 21 de sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor O. U. G. 195 din 2002 privind regimul circulației pe drumurile publice și două sancțiuni în valoare de 30.000 de lei, pentru nerespectarea O. U. G. 28 din 1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparatele de marcat electronice fiscale.
De asemenea, în urma controlului efectuat la un club din municipiul Botoșani, s-au constatat nereguli privind implementarea măsurilor de siguranță pentru apărarea împotriva incendiilor, fiind dispusă închiderea unității.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.