Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În momentul în care s-a simțit împinsă în Piața Centrală din municipiul Botoșani, o femeie în vârstă de 74 de ani a dus instinctiv mâna la buzunarul hainei în care avea o sumă deloc de neglijat.
Din fericire, intuiția nu a înșelat-o în această după-amiază, dovadă fiind faptul că buzunarul în care, cu câteva clipe mai devreme, se afla suma de 970 de lei, era gol-goluț.
În momentul urmator, femeia păgubită a observat două persoane care părăseau în fugă zona și a strigat după ajutor.
Un echipaj de jandarmerie aflat în apropiere a auzit strigătul de ajutor și, după cele câteva secunde în care a primit semnalmentele făptuitorilor și a aflat direcția de deplasare a acestora, a pornit în urmărire. În sprijinul lor a venit un alt echipaj de jandarmerie, anunțat prin stația radio, iar după nici două minute, doi tineri cu semnalmentele indicate, în vârstă de 23, respectiv 15 ani, au fost depistați în Centrul Vechi.
În urma controlului corporal, asupra celor doi a fost găsită întreaga sumă sustrasă cu puțin timp în urmă, neexistând nici o îndoială asupra provenienței.
Jandarmii le-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar banii au fost restituiți femeii păgubite.
Actele procedurale vor fi înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, în vederea competentei soluționări.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.