Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au emis joi 4 noiembrie, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 29 de ani, din orașul Săveni.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că în perioada 6-20 octombrie 2021, acesta ar fi indus în eroare mai multe persoane, cărora le-ar fi oferit spre închiriere un imobil fictiv, solicitând și primind de la aceștia diverse sume cu titlu de avans.
La data comiterii faptelor, tânărul era plasat sub control judiciar pentru comiterea altor 12 infracțiuni de aceeași natură, anterior lunii octombrie a.c.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.