Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un autoturism cu geamurile aburite, parcat în zona Centrului Vechi din municipiul Botoșani, în apropierea Bisericii Uspenia, a atras sâmbătă noapte, 28 noiembrie 2021, atenția unui echipaj de jandarmerie, care a procedat la legitimarea persoanelor aflate în interiorul acestuia.
Deși autoturismul respectiv nu are decât cinci locuri, nu mai puțin de șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 28 ani, au coborât la solicitarea jandarmilor, însoțiți de un miros apăsător de fum.
Verificarea habitaclului a evidențiat prezența, într-una dintre portiere, a trei capete de țigări folosite, iar între scaunele din față, existența unui mugur vegetal, învelit în folie de staniol.
Jandarmii le-au întocmit celor șapte bărbați actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, faptă penală pedepsită cu închisoare de la 2 la 5 ani, conform prevederilor Legii nr.143 din 26 iulie 2000
privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
Actele procedurale întocmite, precum și probele ridicate în vederea confiscării din interiorul autovehiculului, vor fi înaintate către Servicul Județean de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, în vederea competentei soluționări.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.