Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca împreună cu lucrători vamali au descoperit o cantitate de substanţă vegetală susceptibilă a face parte din categoria drogurilor de risc (marijuana), ascunsă într-un flacon de medicamente aparţinând unui tânăr cu cetăţenie română şi Republica Moldova.
În data de 06 decembrie a.c., în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România un tânăr cu cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 33 de ani, pasager al unui microbuz înmatriculat în Republica Moldova ce efectua o cursă regulată pe relaţia Bălţi-Timişoara.
În baza profilului de risc, poliţişti de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanelor, ocazie cu care a fost descoperită asupra tânărului, ascunsă într-un flacon de medicamente, o cantitatea de substanță vegetală, de culoare verde-oliv, cu miros înțepător, substanţă susceptibilă a face parte din categoria drogurilor de risc (marijuana).
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că substanța descoperită îi aparţine şi a obţinut-o prin mărunțirea unei plante de canabis pe care a crescut-o într-un ghiveci, la domiciliu, pentru consum propriu.
Substanța descoperită a fost ridicată, ambalată, sigilată și urmează să fie trimisă spre expertiză la un laborator de specialitate.
În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracţiunilor de tentativă la introducerea în țară de droguri de risc, fără drept şi deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, cazul fiind preluat de către specialiști din cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Botoşani.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.