Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

2

Poliţiştii şi procurorii fac, joi, zece percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţele Iaşi şi Botoşani, inclusiv la o instituţie de cultură, într-un dosar în care reprezentantul unei galerii de artă din Capitală este suspectat că a vândut tablouri atribuite în mod nereal unor pictori renumiţi, precum Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Ştefan Luchian, Theodor Pallady. Tablourile erau însoţite de certificate întocmite de un expert acreditat de Ministerul Culturii, care menţiona în mod nereal că picturile sunt autentice.

Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), joi, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică (SUPC), în baza autorizării instanţei, a pus în executare efectuarea a 10 percheziţii domiciliare la sediul unei instituţii de cultură şi locuinţele, respectiv sediile unor persoane fizice şi juridice, situate în municipiul Bucureşti şi judeţele Iaşi şi Botoşani.

Percheziţiile sunt făcute de ofiţerii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Române, cu suportul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române. La activităţi participă specialişti antifraudă din cadrul PÎCCJ, respectiv specialişti criminalişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică din cadrul IGPR.

În cauză se fac cercetări pentru înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi evaziune fiscală.

"Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada martie 2020 - decembrie 2021, reprezentantul unei galerii de artă din Bucureşti, în scopul obţinerii unor foloase patrimoniale injuste de la diferiţi clienţi, a comercializat tablouri atribuite în mod nereal unor pictori români renumiţi, precum Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Ştefan Luchian, Theodor Pallady etc.. Pentru inducerea în eroare a cumpărătorilor, bunurile culturale erau însoţite de certificate de expertiză întocmite de către un expert acreditat de către Ministerul Culturii, în care se menţiona în mod nereal că picturile, purtând în fals semnătura unor pictori celebri, ar fi aparţinut acestora. Percheziţiile au ca obiect, în primul rând, identificarea tuturor lucrărilor atribute în mod nereal unor pictori, precum şi ridicarea unor documente financiar contabile, medii de stocare a datelor, înscrisuri şi orice alte mijloace folosite în activitatea infracţională", a transmis PICCJ.

Astfel, sunt puse în aplicare două mandate de aducere şi vor fi citaţi pentru audieri 40 de martori, dintr-un număr total de peste 200 de cumpărători.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

2
DorohoiNews.ro, 16-12-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro