Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Manifestările aniversare, prilejuite de sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor Române, sunt în atenția jandarmilor botoșăneni, care vor lua măsurile necesare pentru desfășurarea acestora în condiții de siguranță pentru participanți, în cooperare cu polițiști rutieri și pompieri.
În municipiul Botoșani, manifestările publice vor avea loc la Monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din fața Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, între orele 11.30 - 13.00.
Având în vedere că circulația rutieră va fi blocată pe Bulevardul Mihai Eminescu, între intersecția cu strada Marchian și intersecția cu strada Octav Onicescu, în intervalul orar 11.00 -13.30, recomandăm conducătorilor auto să evite această zonă.
De asemenea, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani vor acționa pentru prevenirea faptelor antisociale și la activitățile omagiale dedicate acestei zile în orașele Săveni și Darabani.
Recomandăm participanților să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, precum și măsurile de prevenție sanitară instituite de autoritățile competente în vederea reducerii riscului de răspândire a coronavirusului SARS-COV-2.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.