Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dorohoi au emis, luni 31 ianuarie, ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 21 de ani, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere, conducere fără permis și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în perioada septembrie 2021- ianuarie 2022, ar fi distrus două aparate de tip „slot machine” din incinta unor localuri publice, precum și ușa de acces în locuința unei tinere, din municipiul Dorohoi, în acest context tulburând ordinea și liniștea publică.
De asemenea, acesta ar fi condus un autoturism pe drumul public din municipiul Dorohoi, fără a poseda pemis de conducere și având o alcoolemie de 0,35 mg/l în aerul expirat.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arerstare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi.
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 22 de ani, din orașul Ștefănești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 29 ianuarie a.c., ar fi condus un autoturism pe Drumul Național 24 C, din orașul Ștefănești, având o alcoolemie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism care se deplasa în fața sa.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.