Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au emis luni, 23 mai 2022, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 26 de ani, din comuna Durnești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea, de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție, a oricărei dintre măsurile dispuse prin acesta.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 20 mai 2022, s-ar fi deplasat la locuința bunicilor săi, din localitatea Durnești și ar fi provocat scandal, încălcând astfel ordinul de protecție, emis de către Judecătoria Botoșani, în data de 20 decembrie 2021, pentru o perioadă de 6 luni.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.